Arhitectura numelui - Era o data... Cristina spune...

De ce e o poveste ( sau istorie) care merită să fie citită ?

Incerc să vă stârnesc curiozitatea invitându-vă la o incursiuni şi plimbare prin Bucuresti-ul anului 1990, urmărindu-l pe Joel.

Cine este Joel Chatain ?

Joel Chatain, un nume predestinat ( chatain = castan, în franceză) un tânăr student la Facultatea de Arhitectură peisagistică de la Versailles, ajunge la Bucureşti, la câteva luni după revoluţie ca să-si facă diploma de absolvire, în cadrul schimburilor dintre Ministerul Lucrărilor Publice din România şi ministerul omolog francez.

Pe parcursul anului petrecut în Bucureşti, se îndrăgosteşte de bătrânul oraş, de fapt ce a mai rămas din el după masivele demolări, îndrăgeşte România şi limba română ( pe care între timp o vorbeşte destul de bine). Avantajul peisagistului care ştie bine latina !

Despre ce este vorba ?

Traieşte din plin evenimentele de atunci, mineriadele, penuria de alimente, condiţiile de mizerie din căminul de studenţi de la Facultatea de Agronomie şi multe alte experienţe şocante sau de neînţeles pentru cineva care vine de la Paris şi ajunge în “micul Paris” răvăşit.

Cum în acea perioadă eram director pentru relaţii internaţionale în Ministerul lucrărilor Publice, m-am ocupat îndeaproape de “supravieţtuirea” ceilor doi studenţi francezi, Joel Chatain si Steven Bell, în Bucuresti. Cred ca expresia românească “precum musca-n lapte” ilustrează cel mai bine şederea lor.

Din această experienţă s-a născut o prietenie adevarată care ne leagă şi ne-a marcat vieţile dar s-a nascut şi romanul Arhitectura numelui, viziunea unui scriitor francez, architect peisagist ca formaţie, asupra Bucureşti-ului. Despre ce este vorba în roman, vă las să descoperiţi singuri.

De ce o carte editată in trei limbi _franceză, engleză şi română ?

Cartea se adresează cititorilor de limbă franceză, şi engleză, dar cum acţiunea se petrece la Bucureşti şi cititorilor de limbă română. De aici idea unei ediţii trilingve care oferă trei versiuni ale “istoriei” Bucureştiului anului 1990.

Astăzi, când toată lumea, obosită şi scîrbită se uită seara fără speranţă la televizor, o carte bună poate să prindă bine. La 26 de ani de la revoluţie când iînca avem multe întrebări despre evenimentele din decembrie 1990, despre mineriade si ce a urmat, o poveste trăităa şi istorisită de un francez poate stârni interesul celor care au trait evenimentele de atunci dar şi al celor carora doar li s-au povestit.

Lectura plăcută,

Arh. Cristina Stroe